• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to footer

Intervisibility

European Intersex Visibility Works!

A project by

  • European Intersex Visibility Works! – Home
  • Community
  • ARTivism

European Intersex Visibility Works! – Home

Bine aţi venit în universul din ce în ce mai vizibil al persoanelor intersex din Europa!

Ne bucurăm că ne-aţi găsit! Dacă sunteţi o persoană intersex, sperăm că veţi găsi aici informaţii şi resurse utile pentru dumneavoastră. Dacă nu sunteţi intersex, aici puteţi afla mai multe despre cine sunt persoanele intersex. Şi, în cazul în care nu sunteţi sigur(ă) dacă sunteţi intersex sau nu, informaţiile din cuprinsul acestui site web s-ar putea să vă ajute să vă daţi seama de acest lucru.


Cine sunt persoanele intersex?

Intersex este un termen-umbrelă pentru experienţa de a ne fi născut cu un corp care nu se conformează aşteptărilor sociale legate de ceea ce înseamnă masculin şi feminin. Suntem persoane născute cu caracteristici sexuale care sunt fie feminine şi masculine în acelaşi timp, fie nu sunt întru totul nici masculine, nici feminine. Corpurile noastre şi caracteristicile noastre sexuale sunt variaţii sănătoase ale sexelor omeneşti.

Variaţia înnăscută a caracteristicilor sexuale poate fi de multe feluri: organele genitale interne şi/sau externe, cromozomii şi/sau profilul hormonal ar putea să nu se conformeze aşteptărilor sociale şi medicale. La fel se poate întâmpla şi în cazul altor caracteristici sexuale, cum ar fi masa musculară, distribuţia pilozităţii, statura şi multe altele încă.

În pofida faptului că variaţiile caracteristicilor sexuale sunt înnăscute, acestea ar putea să nu fie vizibile încă de la naştere. Corpurile intersex se pot prezenta ca intersex în perioada intrauterină, la naştere, în copilărie, la pubertate sau la vârstă adultă. O persoană îşi poate da seama că este intersex la o vârstă foarte timpurie sau mai târziu în viaţă. Iar unele persoane intersex ar putea chiar să nu afle niciodată că sunt intersex, din cauza circumstanţelor de viaţă şi a aspectului specific al corpurilor lor.

Dacă sunteţi o persoană intersex, este posibil să trăiţi (sau să fi trăit, în trecut) următoarele experienţe: aţi fost tratat(ă) medical sau supus(ă) unor intervenţii chirurgicale în timpul copilăriei, adolescenţei sau la vârstă adultă; vi s-a spus că motivul pentru care tratamentul este necesar ar fi legat de diversitatea anatomică; aţi fost diagnosticat(ă) cu o „tulburare/diferenţă de dezvoltare sexuală” sau cu un alt diagnostic mai vechi, referitor la intersexualitate sau hermafroditism; sunteţi sau aţi fost hărţuit(ă) de alte persoane, din cauza diversităţii anatomice.

Acest site web este dedicat poveştilor de viaţă ale persoanelor intersex din întreaga Europă

Persoanele intersex sunt încă destul de puţin vizibile – adesea, faptul de a fi intersex este asociat cu un tabu şi cu sentimente de ruşine. Dacă nu găsiţi mărturii în limba dumneavoastră, nu înseamnă că nu există persoane intersex în ţara dumneavoastră. Înseamnă doar că încă nu şi-au afirmat prezenţa. Dacă sunteţi intersex şi aţi dori să contribuiţi la conţinului acestui site web sau să luaţi legătura cu noi, ne-am bucura să vă aflăm povestea.
Dacă nu există încă informaţii în limba dumneavoastră, veţi fi direcţionat către versiunea în limba engleză.

Cu ce problematici se confruntă persoanele intersex?

Persoanele intersex din Europa se confruntă cu încălcări majore ale drepturilor omului, cum ar fi: patologizarea anatomiei, intervenţii medicale fără un consimţământ personal, anterior, pe deplin informat şi acordat pentru toată durata intervenţiei, încălcarea integrităţii corporale, traume psihologice, lipsa vizibilităţii, stigmatizare, discriminare verbală şi structurală, hărţuire, lipsa accesului la tratamente medicale relevante şi/sau necesare, precum şi lipsa recunoaşterii legale.

Aceste încălcări ale drepturilor omului pot conduce la intervenţii chirurgicale ulterioare, tratament hormonal pe toată durata vieţii, alte probleme de sănătate, precum şi un risc crescut de abandon şcolar, având drept consecinţe educaţia neadecvată, eşecul în carieră şi sărăcia (inclusiv lipsa unui adăpost), din cauza patologizării şi a traumelor asociate, perturbarea vieţii de familie în urma medicalizării şi a tabuului social legat de persoanele intersex, o stimă de sine scăzută şi un risc crescut de suicid.


Ce este OII Europe?

OII Europe este o organizaţie-umbrelă a organizaţiilor europene de drepturile omului ale persoanelor intersex, care promovează conştientizarea de sine, vizibilitatea şi recunoaşterea socială a persoanelor intersex în Europa şi la nivel mondial. OII Europe a fost înfiinţată pe 10 Decembrie, Ziua Drepturilor Omului, în timpul celui de-al doilea Forum Intersex, desfăşurat la Stockholm, în 2012, şi a fost înregistrată ca organizaţie non-guvernamentală în anul 2016.

Pentru a afla mai multe, vă rugăm să vizitaţi oiieurope.org


Resurse

Recommendations of the Human Rights Commissioner of the Council of Europe download

Footer

A Project by OII Europe

intervisibility header

Organisation Intersex International Europe e. V.

We are a charitable organization registered in Berlin, Germany.

Impressum & Disclaimer
Data Protection

Contact

Address:
Heidelbergerstr. 63/64, 12435 Berlin, Germany

Court of Registration: Amtsgericht Berlin-Charlottenburg

Registration-#: VR 34983 B

Realized with funding by:

Unless otherwise specified the content of this website may be used by the following Creative Commons licence: Creative Commons Lizenzvertrag

  • Română
  • Albanian
  • Bosnian
  • Български
  • Hrvatski
  • Čeština
  • Dansk
  • Nederlands
  • Suomi
  • Français
  • Ελληνικα
  • Magyar
  • Íslenska
  • Italiano
  • македонски
  • Malti
  • Norsk bokmål
  • polski
  • Português
  • Русский
  • српски
  • Slovenčina
  • Slovenščina
  • Español
  • Svenska
  • Türkçe
  • Ukrainian
  • Deutsch
  • English
  • العربية